Guvernul Republicii Moldova
A A A

Inaugurarea grădiniţei din satul Gura Galbenei, redeschisă după 24 de ani, datorită susţinerii financiare din partea României

Ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, împreună cu directorul executiv FISM, Mircea Eșanu, au participat marţi, 29 noiembrie 2016, la inaugurarea grădiniței „Guguță” din satul Gura Galbenei, raionul Cimișlia, renovată din fondurile alocate de Guvernul României.

 

La eveniment au participat primarul localităţii Gura Galbenei, Victor Stînă, deputatul Iurie Leancă, președintele raionului Cimișlia, Mihai Olărescu, reprezentantul Guvernului, părinți, copii și angajații instituției preșcolare.

 

 

Grădiniţa „Guguţă” din s. Gura Galbenei a fost deschisă în 1982, iar după 10 ani de activitate a fost închisă, din lipsă de fonduri pentru reparaţii capitale. Cu sprijinul oferit de Guvernul României, după 24 de ani, a fost reparat capital și redeschis blocul A al instituției. Acum instituţia preşcolară este frecventată de 72 de copii de la 3 la 7 ani.

 

 

Daniel Ioniţă, Ambasadorul României: „Văzând bucuria pe chipul copiilor, văzându-i că se bucură, că se joacă, îmi dau seama că investiția Guvernului României este una care a meritat făcută, pentru că, de fapt, este o investiție în viitor. Suntem convinși că banii alocați vor produce roade, iar dacă copii dumneavoastră sunt fericiți și dumneavoastră, părinții, sunteți fericiți. Am doar cuvinte de recunoștință pentru cei care au făcut posibil acest proiect, pentru colegii de la FISM, domnul Mircea Eşanu, autoritățile centrale şi locale”.

 

Pentru lucrările de renovare a grădiniţei au fost alocate 3,8 milioane de lei, din care a fost reconstruit acoperişul întregii clădiri, au fost instalate geamuri şi uşi noi, a fost instalat sistemul de încălzire și amenajate blocurile sanitare, a fost reconstruit sistemul de aprovizionare cu apă și de canalizare, au fost renovați pereții, iar bucătăria şi spălătoria au fost utilate cu toate cele necesare.

 

La rândul său, Mircea Eşanu, directorul executiv FISM a mulțumit Guvernului României pentru sprijinul financiar oferit pentru modernizarea instituțiilor preșcolare din Moldova.

 

 

„În etapa următoare planificăm să renovăm pe interior și celălalt bloc al grădiniței, care va cuprinde încă trei grupe de copii. Investițiile inițiale sunt mari, pentru că am prevăzut din start funcţionarea normală a întregii grădiniţe – sistemul de alimentare cu apă, sistemul de încălzire, centrala termică este complet nouă, utilajul pentru bucătărie etc. Cele mai importante lucrări au fost deja efectuate. Cu o sumă de două sau trei ori mai mică vom putea redeschide și celălalt bloc, astfel ca toți copii din Gura Galbenei să beneficieze de locuri și condiții cât se poate de bune la grădinița din sat”, a spus Mircea Eşanu, director executiv FISM.

 

Primarul satului Gura Galbenei, Victor Stînă, a exprimat cuvinte de recunoștință atât Ambasadorului, cât și Fondului de Investiții Sociale din Moldova pentru contribuția pe care au avut-o la renovarea grădiniței din sat. „Astăzi în comunitatea noastră se produce un eveniment extraordinar, pe care l-am așteptat mai bine de două decenii. Astăzi visul tuturor părinților, al tuturor generațiilor s-a împlinit și asta datorită ajutorului din partea Guvernului român”.

 

 

Informații despre proiect

 

Pentru renovarea și dotarea grădinițelor din Republica Moldova, Guvernul României a alocat 26 de milioane de euro prin „Programul de asistență tehnică și financiară acordată de Guvernul României pentru instituțiile preșcolare din Republica Moldova”.

 

Din grantul oferit de România au fost renovate 832 de instituţii preşcolare din Republica Moldova. Beneficiari ai programului sunt peste 200 de mii de persoane – copii, părinţi şi cadre didactice. Resursele financiare oferite de Guvernul României sunt utilizate pentru: reparații capitale ale clădirilor, schimbarea acoperișului, a sistemelor de încălzire, a rețelelor electrice, amenajarea terenurilor de joacă, schimbarea ferestrelor și ușilor, izolarea termică a pereților exteriori, construcția sistemelor de aprovizionare cu apă a grădinițelor și a sistemelor de canalizare, amenajarea grupurilor sanitare, dotarea cu echipament, mobilier etc.

 

FISM este o instituție creată cu suportul Băncii Mondiale și al țărilor donatoare cu scopul de a contribui la dezvoltarea Republicii Moldova prin gestionarea asistenței externe.

Agenda

There are no items yet.

Subscribe to Agenda