Studiu baseline pentru implementarea proiectului

“Integrarea copiilor cu dizabilități în școlile generale”

Subiectul studiului

Prezentul studiu vine să sprijine activitățile care se implementează în prezent și care urmează să fie implementate de Fondul de Investiții Sociale din Moldova în cadrul Proiectului Integrarea copiilor cu dizabilități în școlile generale, având intenția de a contribui la îmbunătățirea și modernizarea condițiilor de instruire a copiilor cu dizabilități în instituțiile de învățământ general în 20 școli generale pilot.

Scopul studiului este de a evalua gradul de adaptare a instituțiilor de învățământ la procesul de incluziune școlară a copiilor cu dizabilități, situația actuală a copiilor cu dizabilități din raioanele selectate, precum și atitudinea și implicarea comunității în furnizarea de sprijin pentru copiii cu dizabilități de vârstă școlară.

Context

Studiul a fost realizat în 20 comunități pre-selectate / de bază (grup țintă) din 15 raioane, unde sunt preconizate activitățile Proiectului FISM, și în alte 17 comunități din aceleași raioane în calitate de grup de control.

Localitățile / instituțiile de învățământ de control au fost selectate după principiul similarității celor din grupul de bază: mărime similară, tip similar (gimnaziu sau liceu). În 3 cazuri localitățile de control au coincis cu cele de bază. Ne referim la centrele raionale Orhei, Drochia și Sângerei. În aceste localități pentru grupul de control au fost selectate alte instituții de învățământ cu același statut ca și din grupul de bază.

În cadrul localităților de bază studiul a inclus toate 20 școli generale pilot pre-selectate de către FISM, alte 20 școli fiind selectate din comunitățile de control în calitate de grup de control.

Metodologia

Strategia de cercetare a cuprins metode și tehnici cantitative și calitative de cercetare.

Studiul cantitativ a vizat 5 categorii de actori care au tangențe cu procesul de educație incluzivă, și anume:

-        APL de nivelul II (primari și asistenți sociali): câte 20 primari și asistenți sociali în localități de bază și câte 17 în localități de control

-        APL de nivelul I (șef direcție de învățământ): 15 șefi ai direcțiilor raionale

-        Cadre didactice din învățământul gimnazial și învățământul liceal (directori și profesori): câte 20 directori de școli și 20 profesori în localitățile de bază și localitățile de control

-        Părinți: care au copii cu dizabilități (câte 20 părinți în cele două tipuri de localități) și părinții a copiilor fără dizabilități (220 părinți în localități de bază și 20 în localități de control) de vârstă școlară

-        Copii: cu dizabilități și fără dizabilități de vârstă școlară (câte 60 copii cu și fără dizabilități în cele două tipuri de localități)

Studiul calitativ a vizat două focus-grupuri: un focus-grup cu părinți a copiilor fără dizabilități și un focus-grup cu părinții care au copii cu dizabilități.

Suplimentar a fost utilizată fișa de observare pentru a nota condițiile de infrastructură externă și internă a școlilor.

Raportul include trei capitole principale: Infrastructura comunităților și a instituțiilor de învățământ; Situația generală a copiilor cu dizabilități și cerințe educaționale speciale; Atitudini și practici privind educația incluzivă.

Constatări principale și recomandări

Rezultatele studiului demonstrează că infrastructura instituțiilor de învățământ este foarte slab dezvoltată și practic integral neadaptată la nevoile copiilor cu dizabilități: 85% școli de bază nu au rampe la scările externe și 100% nu au rampe la scările interne, 70% nu au bare de sprijin pentru scările externe ceea ce îngreunează accesul copiilor cu dizabilități în școală, precum și deplasarea în interiorul școlii. Sălile de curs, cât și cele auxiliare nu sunt  amenajate corespunzător nevoilor copiilor cu dizabilități (de ex., existența pragurilor la tablă, înălțimea prizelor și întrerupătoarelor necorespunzătoare), nu sunt dotate cu mobilier securizat, blocurile sanitare la fel nu sunt adaptate nevoilor acestora (există praguri la cabine, uși înguste etc.).

Instituțiile se confruntă cu insuficiență acută de cadre auxiliare (psihologi, logopezi, cadre de sprijin), precum și ponderea înaltă a personalului didactic la limita sau peste vârstei de pensionare, preponderent instituțiile din comunitățile de bază. Tot aici menționăm și gradul insuficient de pregătire pentru instruirea, relaționarea și comunicarea cu copiii cu dizabilități.

Alocațiile sociale către familiile cu copii cu dizabilități se acordă sporadic: nu se acordă în toate localitățile și unui procent foarte mic din familiile cu copii cu dizabilități, în condițiile când venitul mediu disponibil pentru un membru al gospodăriei cu copii cu dizabilități este de 3 ori mai mic decât valoarea minimului de existență. Astfel, majoritatea familiilor cu copii cu dizabilități din comunitățile de bază rămân în afara serviciilor sociale, față în față cu multiplele probleme și dificultăți pe care le întâmpină în școlarizarea copilului, prioritar, de ordin economic.

Analiza datelor statistice despre copii cu dizabilități sau cerințe educaționale speciale scoate în evidență o incoerența în date la nivel de raion-instituție-comunitate. Inconsistența datelor raportate între diferiți indicatori reflectă problema fie a incompetenței de a face calcule, fie lipsa unei baze de calcul comune pentru toți indicatori, fie și una și alta. În acest context, importantă este conlucrarea pe verticală și orizontală între autorități publice în vederea instruirii abilităților de a duce o evidența calitativă a datelor, de a sistematiza datele și de raporta datele în baza unor definiții, indicatori, baze de calcul comune.

Ponderea medie a copiilor cu dizabilități și cerințe educaționale speciale din numărul total de elevi ajunge în medie la 5%-6% la nivel raional și local. Majoritatea copiilor cu dizabilități sunt de sex masculin. În funcție de tipul de dizabilitate, la nivel de instituții de bază, numărul cel mai mare îl dețin copiii cu dizabilități intelectuale (circa 43%), urmați de copiii cu dizabilități fizice și senzoriale (circa 57%).

Întrucât incluziunea școlară a copiilor cu dizabilități în instituțiile generale de învățământ este o problemă dificilă, concomitent cu includerea copiilor, la nivel de raion, instituție, comunitate se desfășoară măsuri de promovare a incluziunii școlare. Studiul demonstrează că toate raioanele incluse în cercetare, cât și marea majoritate a instituțiilor de învățământ desfășoară proiecte de dezvoltare instituțională pe termen mediu (3-5 ani), cu includerea problemei incluziunii școlare a copiilor cu dizabilități, însă foarte puține dispun de proiecte pe termen lung (6-15 ani). Proiectele și măsurile implementate au adus un rezultat vizibil pozitive cu privire la percepțiile și atitudinile față de problema incluziunii copiilor cu dizabilități.

Problemele specifice copiilor cu dizabilități variază în funcție de tipul de dizabilitate: cei cu dizabilități fizice și senzoriale se confruntă în special cu probleme de transport și deplasare în interiorul școlii, în timp ce copiii cu dizabilități intelectuale – cu probleme de însușire a materiei, relaționare cu colegii, integrarea în clasa de elevi, dar și lipsa de prieteni. Anume asupra acestor doua aspecte ar trebui să se concentreze activitățile/măsurile legate de incluziunea școlară a copiilor cu dizabilități, ținând totodată cont de faptul ca dificultățile naturale ale copiilor cu dizabilități legate de însușirea materiei școlare să nu se răsfrângă negativ asupra copiilor fără dizabilități.

Majoritatea respondenților înțeleg și interpretează ”educația incluzivă” drept includerea copiilor cu dizabilități în școli obișnuite (de masă), alături de copiii fără dizabilități. Actorii sociali implicați în / responsabili de procesul de incluziune școlară cunosc și recunosc beneficiile pe care le-ar putea avea educația incluzivă atât asupra copiilor cu dizabilități, cât și asupra comunității în general.

Avantajele unei educații incluzive constituie unul din motivele pentru care majoritatea părinților care au în îngrijire copii cu dizabilități și-ar dori ca aceștia să învețe în școli tipice.

Reieșind din cunoștințele și experiențele de comunicare și contact cu copiii cu dizabilități, marea majoritate a respondenților îi caracterizează ca fiind, în general, săritori la nevoie, la fel ca și ceilalți copii, sociabili, neagresivi și nepericuloși. Totuși, în pofida caracteristicilor pozitive atribuite copiilor cu dizabilități, nivelul de relaționare între copiii cu și fără deficiențe este foarte mic. În plus, copiii cu dizabilități sunt puțin implicați în activități extracurriculare.

Gradul de acceptabilitate a copiilor cu dizabilități în instituțiile generale de învățământ este mai mare în cazul unor deficiențe fizice și considerabil mai mic față de copiii cu deficiențe intelectuale. Se atestă reticențe și față de incluziunea copiilor cu deficiențe senzoriale. Totuși, potrivit copiilor cu dizabilități și părinților lor, comportamentul profesorilor și colegilor de școală față de acești copiii este, în general, pozitiv.

O percepție generală a dizabilității este ”boala”, iar copiii cu dizabilități sunt percepuți drept copii bolnavi. Uneori dizabilitatea (în special cea intelectuală) este asociată cu instabilitate emoțională și agresiune.

Studiul atestă diferențe în atitudinile părinților care au copii cu dizabilități și cei care au copii fără dizabilități. Astfel ultimii manifestă mai des atitudini de segregare școlară.

Există diferențe și în cunoștințele, percepțiile și atitudinile respondenților din grupul de bază în comparație cu grupul de control. Primii au abordări mai apropiate principiului incluziv în educație.

În cadrul instituțiilor de învățământ general, copiii cu dizabilități sunt expuși mai multor riscuri, printre care: violența verbală și fizică, discriminare și marginalizare.

Deși au participat la diverse instruiri, atât personalul școlilor, cât și alți actori responsabili de incluziunea școlară a copiilor cu dizabilități (șefi direcție, primari, asistenți sociali) reclamă nevoia de instruire suplimentară în lucrul cu familia și copiii cu dizabilități. Cele mai multe solicitări au parvenit de la șefi de direcție, asistenți sociali și profesori (preponderent cei din grupul de control). Subiectele de interes exprimate sunt: metode de conlucrare cu părinți care au în îngrijire copii cu dizabilități; metode de educație, predare și comunicare cu copii cu dizabilități; implicarea în activități extracurriculare; specificul fiecărui tip de dizabilitate (domeniile de interes au fost expuse descrescător, în ordinea priorităților).

Recomandările propuse pentru optimizarea procesului de educație incluzivă, reieșind din datele studiului, ar fi următoarele:

-        Asigurarea accesibilității fizice a instituțiilor de învățământ, astfel încât să răspundă necesităților copiilor cu dizabilități;

-        Asigurarea cu transport specializat / adaptat pentru transportarea copiilor cu dizabilități;

-        Formarea continuă a personalului didactic pentru satisfacerea cerințelor învățământului incluziv;

-        Formarea inițială și continuă a cadrelor specializate în sprijinul educației incluzive (psihologi, psihopedagogi, logopezi, cadru didactic de sprijin);

-        Consolidarea parteneriatelor între personalul didactic, cadrele specializate și părinții copiilor cu dizabilități în sprijinul unei educații incluzive eficiente;

-        Diversificarea formelor de implicare a comunității și familiei în implementarea educației inclusive;

-        Sensibilizarea continuă a populației în vederea schimbării atitudinii și creșterii nivelului de acceptare a copiilor cu dizabilități;

-        Dotarea cu echipament, mobilier și material didactic adaptat nevoilor de instruire ale copiilor cu dizabilități;

-        Instituirea unor mecanisme financiare viabile care să susțină educația incluzivă;

-        Instituirea unor mecanisme eficiente de monitorizare a procesului de implementare a educației incluzive în instituțiile de învățământ;

-        Formarea abilităților de colectare și sistematizare a datelor despre copiii cu dizabilități și cerințe educaționale speciale, inclusiv aprobarea definițiilor, criteriilor și variabilelor clar delimitate în procesul de includere și clasificare a copiilor în categoriile de dizabilitate și cerințe educaționale special;

-        Crearea de registre electronice unice pentru toți actorii implicați în procesul de colectare a datelor.