Guvernul Republicii Moldova
A A A

FISM a lansat proiectul „Sporirea accesului și a gradului de participare a copiilor la educație timpurie în RM”

Marți, 21 iulie, Fondul de Investiții Sociale din Moldova a organizat un eveniment de lansare a proiectului „Sporirea accesului și a gradului de participare a copiilor la educație timpurie în RM”, finanțat de Guvernul României.

 

Proiectul are drept scop reducerea discrepanţei dintre rata înrolării a copiilor de vîrstă timpurie în grădiniţele din mediul urban şi cea din mediul rural prin sporirea accesului copiilor de vîrstă timpurie din localităţile rurale la educaţie. Beneficiari direcţi ai proiectului sunt copiii de vîrsta preşcolară, neînrolaţi (sau parţial înrolaţi) în procesul educaţional preşcolar, cadre didactice, educatori şi personal tehnic din instituţiile beneficiare de condiţii educaţionale şi igiencice îmbunătăţite din localitățile respective.

 

La eveniment au participat reprezentanții autorităților locale și ai Agențiilor de implementare din peste 35 de localități din Republica Moldova care au instituții preșcolare cu necesităţi stringente în domeniul educaţiei timpurii.

 

Pentru a beneficia de finanțare, localitățile trebuie să realizeze o serie de acțiuni:

1.Înaintarea Cererii de Grant la FISM;

2.Elaborarea şi prezentarea desenelor tehnice sau caietului de sarcini;

3.Colectarea contribuţiei comunităţii în volum de 100% la suma de grant solicitată;

 

Ulterior, va urma aprobarea subproiectului de către Comitetul Executiv al FISM. ”Criteriul principal de implementare a proiectului este primul venit – primul servit.” a anunțat în cadrul evenimentului Directorul adjunct FISM, Liuba Cuznețova. 

 

În vederea asigurării durabilităţii proiectului, FISM semnează cu fiecare comunitate beneficiară un Acord de Grant prin care comunitatea se obligă:

1.Să achite contribuţia proprie (nu mai puţin de 15% din costul subproiectului);

2.Să păstreze menirea obiectului pe o perioadă de 15 ani fără ca acesta să fie privatizat sau să fie utilizat în alte scopuri decît cel educaţional;

3.Să ia la evidenţă lucrările executate şi bunurile procurate în cadrul sub-proiectului în termen de 2 luni din data recepţiei finale a acestora;

4.Să asigure durabilitatea obiectului renovat, alocînd anual resurse financiare din bugetul Primăriei pentru menţinere şi operare.

 

Persoana de contact: Oxana Isac
Tel.: (+373 022) 27-40-70, e-mail: oisac@msif.md

 
 

Agenda

There are no items yet.

Subscribe to Agenda