Guvernul Republicii Moldova
A A A

Germania investeşte două milioane de euro în proiecte de infrastructură din Republica Moldova

Proiectele de modernizare a infrastructurii rămân a fi una dintre prioritățile de bază ale Guvernului RM și a partenerilor săi de dezvoltare. Astfel, în cadrul Cooperării Financiare Germane cu Republica Moldova, Fondul de Investiţii Sociale din Moldova și Banca germană pentru Dezvoltare, KFW  au gestionat în perioada 2005 – 2017, un grant în valoare de 9,65 milioane de euro, oferit Republicii Moldova de către Ministerul de Dezvoltare şi Cooperare Economică al Republicii Federale Germania.

 

Vineri, 16 martie 2018, în cadrul unui eveniment public a fost anunțată lansarea Programului „Infrastructură Socială şi Eficienţă Energetică” pentru anul 2018.

 

 

La eveniment au participat Julia Monar, Ambasadorul Republicii Federale Germania în Republica Moldova;  Diana Hedrich, manager de proiecte-secția dezvoltare regională și urbană (Europa de Est-Caucaz-Asia Centrală), în cadrul băncii germane KFW, Sergiu Guțu, reprezentantul KFW în RM, Mircea Eşanu, director executiv al FISM, reprezentanți ai autorităților publice locale de pe întreg teritoriul țării.

 

 

Julia Monar, Ambasadorul Republicii Federale Germania în Republica Moldova: „Imbunătățirea condițiilor de viață ale oamenilor este o mare responsabilitate siocială pentru noi.  Ajutorul nostru trebuie să meargă acolo, unde va putea fi resimțit de un număr cât mai mare de oameni. Deaceea administrația publică locală sunt partenerii noștri cei mai importanți. În anul 2003, Guvernul Federal al Germaniei a lansat programul  „Infrastructură Socială şi Eficienţă Energetică”, pentru a oferi suport micilor orașe și comune. Mă bucur foarte mult că putem demara împreună cea de a treia fază a programului, cu un volum de 2 milioane de euro. Această nouă fază le va oferi multor localități posibilitatea de a participa la concurs. Sunt convinsă că KFW și partenerul său local, FISM, ca de obicei, vor face față sarcinilor și vor implementa cu succes proiectele selectate.”

 

 

În cadrul proiectului „Infrastructură Socială şi Eficienţă Energetică” au fost realizate un număr total de 210 proiecte de dezvoltare comunitară în localităţi cu o populaţie de până la 20 de mii de locuitori din 20 de raioane din sudul şi nordul Republicii Moldova. Proiectele au urmărit dezvoltarea comunitară prin implementarea subproiectelor de infrastructură socială (şcoli, grădiniţe, sisteme de canalizare şi aprovizionare cu apă potabilă, drumuri etc.) şi stabilirea parteneriatului între comunităţile de pe ambele maluri ale râului Nistru cu un accent pe folosirea eficientă a energiei şi utilizarea resurselor energetice de alternativă.  

 

 

Diana Hedrich, manager de proiecte-secția dezvoltare regională și urbană (Europa de Est-Caucaz-Asia Centrală), prezentă la eveniment , s-a arătat convinsă de succesul programului și a încurajat APL-urile să aplice la program: „Banca germană KFW finanțează proiecte investiționale din diferite sectoare  în întreaga lume. În Moldova,  banca a susținut din numele Guvernului Germaniei  proiectul „Infrastructură Socială şi Eficienţă Energetică”, incepind cu anul 2003. FISM va implementa proiectele cu participarea comunităților locale. Este în mâinile voastre să transformați finanțarea din granturi in condiții îmbunătățite de viață. Sunt sigură că cea de-a treia fază a proiectului va contribui la îmbunătățirea calității vieții în comunitățile din RM. Aștept cu nerăbdare să revin în țară și să văd produsul lucrului dvs. cu ochii proprii”.

 

 

Directorul executiv FISM, Mircea Eșanu a subliniat importanța contribuției Guvernului German în dezvoltarea proiectelor de infrastructură și eficiență energetică din RM:  „Astăzi anunțăm o nouă tranșă din partea donatorului german, a treia, în valoare totală de 2 milioane de euro. Donatorul german își dorește extinderea ariei de acoperire a acestor proiecte în alte localități, în care nu au ajuns banii germani. La baza prelungirii proiectului a stat, probabil, reușita celorlatel proiecte cu donatorul german, dar și reușitele FISM-ului pe alte proiecte sociale pe care le are în gestiune, cum ar fi grantul oferit de Guvernul României pentru  renovarea grădinițelor, sau alte finanțări oferite de Banca Mondială și alți donatori”.

 

 

 

 

Conform unui Acord de grant, Guvernul Germaniei a decis să suplimenteze proiectul cu încă 2 milioane de euro. Deoarece una dintre prioritățile de bază ale donatorului a fost asigurarea accesului tuturor localităților la resursele financiare oferite de guvernul Germaniei a fost luată decizia că la concurs pot participa doar comunitățile  care nu au beneficiat anterior de surse  financiare  pentru lucrări de renovare în cadrul Programului „Infrastructură Socială şi Eficienţă Energetică” (în perioada 2009-2017). Valoarea maximă a granturilor oferite va fi de 75 mii de euro pentru localitățile rurale și 150 mii euro pentru orașe. Beneficiarii de granturi trebuie să asigure și contribuția comunității: cel puțin 15% din valoarea totală a proiectului pentru localitățile rurale și 30% - în cazul localităților urbane.

 

 

Anunțul de lansare a Proiectului va fi publicat în Monitorul oficial din 23 martie 2018. Formularele de aplicare pot fi expediate până pe data de 2 mai 2018, la adresa: office@msif.md

 

Ghidul Aplicantului și modele de formulare solicitate în concurs pot fi găsite pe site-ul FISM: http://fism.gov.md/ro/content/proiectul-infrastructura-sociala-si-eficienta-energetica-kfw-3

 

 

Agenda

There are no items yet.

Subscribe to Agenda